Top 10 cele mai proaste sisteme multimedia din mașini

Autor: Cristian Agatie 01 iun. 2021 Știri auto

Interfața sistemului de infotainment poate fi un factor major de distragere a atenției pentru șofer. Iată care sunt cele mai proaste sisteme multimedia din mașini din acest punct de vedere.

Intră în Galeria FOTO

Specialiștii de la What Car? au analizat sistemele de infotainment ale modelelor aflate acum pe piață și le-au grupat pe cele mai proaste din punctul de vedere al ergonomiei într-un top ca să le facă de rușine. Inițiativa este lăudabilă, cu atât mai mult cu cât distragerea atenției reprezintă una dintre cauzele importante ale accidentelor rutiere.

Pentru testarea ergonomiei și a factorului de distragere a atenției, specialiștii britanici au analizat ușurința cu care pot fi efectuate șase operații principale – reglarea temperaturii și a vitezei ventilatorului, vizualizarea rutei programte în sistemul de navigație, anularea rutei, selectarea unui post de radio din lista de stații disponibile și găsirea unei parcări folosind sistemul de comenzi vocale al mașinii.

Top 10 cele mai proaste sisteme multimedia din mașini. Care este cel mai neinspirat?

Conform topului întocmit de What Car?, cel mai dificil de utilizat și cu cel mai mare factor de distragere a atenției este sistemul de infotainment cu ecran de 7 inchi și U Connect Live al lui Fiat 500X. Acesta s-a remarcat pentru timpii mari de răspuns la comenzi, pictogramele mici și dificil de descifrat și poziționarea neinspirată. Pe locurile următoare s-au clasat Skoda Citigi iV, Peugeot 508 SW și Lexus RX.

Locul ocupat Model Sistem de infotainment Punctaj
1 Fiat 500X Ecran de 7 inchi și Uconnect Live 14
2 Skoda Citigo-e iV Cu ecran color și suport de telefon 16
3 Peugeot 508 SW Cu ecran de 10 inchi Connected 3D Navigation și comandă vocală 17
4 Lexus RX Cu ecran de 12,3 inchi 18
5 Honda CR-V Cu ecran de 7 inchi, Honda Connect și navigație Garmin 18
6 Nissan Juke Nissan Connect 19
7 Toyota Corolla Touch 2 cu Apple CarPlay și Android Auto 20
8 Volvo S60 Sensus 20
9 Jaguar XE Touch Pro Duo cu ecran de 10 inchi 21
10 Skoda Kamiq Cu ecran de 9.2 inchi, control vocal și navigație Amudsen 21

Ce poți face ca să eviți distragerea atenției?

Experții în siguranță rutieră recomandă adoptarea unei conduite corecte la volan, care să reducă la minimum distragerea atenției. Șoferul trebuie să se concentreze la controlarea mașinii și la supravegherea traficului, orice abatere a atenției putând duce la producerea (sau imposibilitatea evitării) unui accident grav. Prin urmare, un sistem de infotainment cu o interfață inteligentă ajută mult în acest sens.

Astfel, se recomandă programarea rutei în sistemul de navigație înainte de punerea mașinii în mișcare. Dacă ai nevoie să dai un telefon, sau dacă ai dificultăți în utilizarea sistemului de comenzi al mașinii, cel mai bine este să oprești mașina. În cazul ideal, când ai un pasageri în dreapta, este indicat să-i ceri ajutorul.

Dacă ești pasager, nu contribui la distragerea atenției celui de la volan. Dacă observi că șoferul este obosit sau neatent, atrage-i atenția sau oferă-i ajutorul – până la urmă, este și viața ta în joc. Dacă nu te afli într-o mașină, evită să suni sau să trimiți mesaj cuiva despre care știi că se află la volan în momentul respectiv.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide